„Spun unii oameni care nu-şi pot căsători copiii, că cineva, un vrăjmaş, i-a legat căsătoria şi nu se poate căsători”

Datorită păcatului, viaţa pentru toată lumea e grea, e dificilă, are atâtea obstacole. În toată ziua fiecare dintre noi nu întâlnim decât obstacole în viaţă şi trebuie să te lupţi cu ele, trebuie să te lupţi cu viaţa, trebuie să ai curaj, să le biruieşti chiar dacă nu le poţi birui deodată şi cazi de nenumărate ori. Nu-ţi pierzi nici atunci curajul. Trebuie să ne ferim mai cu seamă de acest mare păcat, atât de răspândit astăzi, al pierderii nădejdii, al pierderii curajului de viaţă care provine şi din faptul că nu suntem capabili să iertăm.

Cunosc câteva cazuri de oameni bolnavi psihic, depresivi, care au ajuns în această stare datorită faptului că nu-s capabili să-şi ierte proprii lor părinţi. Aceşti oameni au nişte blocaje psihice în mintea lor, care-i ţin ca în nişte cătuşe şi nu pot să ierte traumele pe care le-au suferit în copilăria lor. Şi se întâmplă atâtea drame în familiile noastre şi aici în ţară şi peste tot locul în lume. Atmosfera din familiile noastre este de multe ori o atmosferă dăunătoare pentru copii. Şi atunci, aceşti copii sunt marcaţi de atmosfera şi păcatele din familie şi ei duc dramele acestea din familie până la vârsta matură şi atunci experimentează stările acestea de ură faţă de proprii lor părinţii şi nu mai pot să iasă din acest păcat, nu mai pot ierta.

De curând la noi la Nürnberg am invitat special o doctoriţă de la Constanţa pe care o cheamă Ionica Ciortan, care are patru clinici private ale ei şi peste 100 de medici în subordine, este conferenţiar universitar şi extraordinar de inteligentă, dar şi extrem de credincioasă. Eu n-am mai întâlnit un doctor atât de credincios şi atât de instruit şi de cunoscător şi al medicinii (are 5 specialităţi, pediatrie în primul rând), dar în acelaşi timp şi cunoscătoare a sufletului omenesc. Parcă ar fi făcut teologia. I-am şi spus că dacă aş fi vorbit eu în faţa oamenilor nu m-ar fi ascultat cu atât interes cum v-au ascultat pe dumneavoastră. Pentru că ea dădea nişte mărturii, nişte exemple din propria ei viaţă şi din viaţa copiilor pe care-i tratează şi a părinţilor. Ne spunea că cele mai multe boli ale copiilor, boli fizice, trupeşti, sunt consecinţa unei stări sufleteşti din familie. Dacă părinţii se ceartă, fac scandal, îl ceartă şi îl bate pe copil, copii se pot îmbolnăvi de orice boli trupeşti, nu de boli psihice. Ea cum este specialistă în domeniu, îi tratează pe copii, îi tratează pe părinţi şi le spune aşa mereu: cauza bolii copilului sunteţi voi, părinţii. Şi are mai mult de lucru cu părinţii decât cu copiii ca să-i vindece pe copii.

Există o lege duhovnicească care domneşte în universul acesta. Noi, oamenii, suntem în univers şi universul e în noi, iar universul e străbătut de legi spirituale pe care noi nu le vedem şi pe care nici nu le pricepem de cele mai multe ori. Legile fizicii se cunosc, sunt cercetători care studiază universul şi vorbesc de legile după care se conduc astrele şi universul în general. Cine încalcă o lege fizică a universului suportă imediat consecinţele. De exemplu dacă aici arde o lumânare şi eu bag mâna în foc bineînţeles că focul acela mă arde absolut pentru că eu am încălcat o lege a fizicii lăsată de Dumnezeu pentru că asta e legea focului: focul e făcut ca să ardă şi cine-şi bagă mâna în foc va fi ars. Tot aşa sunt legi spirituale, duhovniceşti, invizibile, care guvernează omul, umanitatea şi aceste legi dacă sunt încălcate prin păcate, ele intră într-o disfuncţionalitate şi atrag asupra noastră consecinţe: şi asupra ta, că tu însuţi le-ai făcut, dar şi asupra semenilor tăi. Scriptura scrie şi dovedeşte că păcatele părinţilor au consecinţe în urmaşi până la al treilea şi al patrulea neam: „Părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii”. Medicina constată foarte clar acum că există o transmisie genetică din părinţi în copii şi în nepoţi şi în strănepoţi. Fiecare dintre noi moştenim nişte gene care sunt sănătoase sau mai puţin sănătoase, sau bolnave; în această privinţă Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca vorbeşte foarte clar şi foarte frumos cum părinţi alcoolici se trezesc cu nepoţi alcoolici. Este absolut dovedit azi că gena aceea blestemată a alcoolismului vine în nepot de la bunic sau de la părinte.

Noi trebuie să fim foarte atenţi şi mai conştienţi, mai serioşi în ceea ce priveşte problema păcatului, a încălcării rânduielilor lăsate de Dumnezeu în viaţa omului. Înainte oamenii nu ştiau ce ştiu azi, ei trăiau mult mai simplu şi aceasta era o mare binecuvântare pentru că trăiau în acord, în armonie cu lumea înconjurătoare, cu universul. Ei ştiau că dacă încalci o lege fizică suporţi consecinţele, dacă faci un rău vei suporta consecinţele. Răul pe care-l faci atrage asupra ta o răsplată: „după faptă şi răsplată”. Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Nu vă înşelaţi, ceea ce seamănă omul aceea va culege”. Semeni păcat, neghină, vei culege răutate, boală, suferinţă. Numai că, zice Sfântul Marcu Ascetul, între perioada semănatului şi a secerişului sunt luni de zile. Omul nu mai ştie când astăzi suferă – uite m-am îmbolnăvit sau a venit un necaz asupra mea, o neputinţă – să o pună pe seama unui păcat sau a păcatelor pe care le-a făcut cu un an sau doi sau zece ani înainte. Nimeni nu suferă nimic fără ca să fie consecinţa propriilor sale păcate, ale sale sau ale părinţilor sau moşilor şi strămoşilor lui. Există o legătură ontologică în neamul fiecăruia dintre noi. Dacă noi săvârşim păcatul, atunci este firesc să suportăm şi consecinţele păcatului: bolile, neputinţele, insuccesele noastre. Tot ce pătimim în viaţa noastră, în fond pătimim datorită propriilor noastre păcate.

Spun unii oameni care nu-şi pot căsători copiii, că cineva, un vrăjmaş, i-a legat căsătoria şi nu se poate căsători. Eu ce să-i spun, că nici eu nu pot să-i spun mai multe pentru că omul nu vrea să înţeleagă. L-a legat păcatele lui (ale copilului) şi păcatele părinţilor. Ne-ar spune Părintele Arsenie foarte clar: „Mă, datorită ţie suferă copilul tău”. Eu am fost de două ori la Părintele Arsenie şi-mi amintesc foarte clar că prima dată când m-am dus era biserica foarte plină de femei mai ales. Părintele coboară de pe schelă şi întreabă: „Tu câţi copii ai?”. I se spunea că unul sau doi şi Părintele întreba: „Unde sunt ceilalţi? Să ştiţi că vă dă Dumnezeu de lucru cu un copil sau cu doi cât ai fi avut cu cei zece copii”. Aşa de logic, aşa de clar şi atunci tu, mamă, tu, tată, mai spui că i-a legat căsătoria nu ştiu cine. I-a legat căsătoria păcatele lui, păcatele tale. Şi atunci ce trebuie să faci? Trebuie să te pocăieşti! Trebuie să te smereşti, trebuie să plângi, trebuie să ceri iertare de la Dumnezeu, trebuie să te rogi. Şi dacă tu recunoşti şi iei asupra ta păcatul tău, atunci să ştii că problema-i rezolvată, decât să dai vina pe alţii.

Noi trebuie să avem o judecată sănătoasă, adâncă, iar dacă n-o avem să ne ducem la preoţi şi la duhovnici. Nici unii preoţi nu ştiu lucrurile acestea. Te duci la alţi preoţi care ştiu mai multe. Eu am umblat în viaţa mea la zeci de călugări mari pe care i-am avut în secolul trecut. De curând am notat vreo 50, începând cu Părintele Paisie de la Sihăstria, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Iachint de la Putna, Părintele Dimitrie de la Hârlău, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Petroniu de la Muntele Athos, Părintele Sofian de la Bucureşti, Părintele Macarie de la Pasărea, Părintele Ilarion de la Cernica etc. Astăzi când mă gândesc şi mă duc cu gândul pe la toate mănăstirile noastre, că le cunosc aproape pe toate, nu ştiu dacă mai găsesc vreo 5 [călugări mari, duhovnici mari]. Lumea astăzi, nu numai la noi, ci în general, a decăzut şi decade spiritual văzând cu ochii. Şi te duci la cineva să te lumineze şi nu te poate lumina pentru că nu ştie. Şi-ţi va spune şi el ca şi părintele acela de la Sfântul Gheorghe şi-ţi dă o lisă să aprinzi nu ştiu câte lumânări etc. care sunt inepţii în faţa noastră. Dar Dumnezeu e aşa de mare şi de bun şi de milostiv că ia seama şi de lucrurile astea şi le transformă şi pe acestea în bine. Dar noi nu trebuie să ne ducem la vrăjitori şi la oameni care ne ghicesc. Asta este o superficialitate a noastră: imediat să îmi rezolv cazul, boala, necazul cu ceva repede: fac câteva rugăciuni, fac 7 masluri, fac aia, fac aia şi s-a terminat. Păi dacă ai ucis unul sau mai mulţi copii…

Am întâlnit cazuri cu 40 de avorturi – o femeie din Germania; avea 2 copii: băiatul şofer, căsătorit de curând, a murit în accident de maşină. Fata căsătorită de curând, bolnavă de cancer, a murit şi a rămas şi după ea un copil. Femeia, foarte credincioasă şi conştientă profund de păcatele ei. Acum nu lipseşte o zi de la biserică, plânge de nu ştiu de unde mai are lacrimi şi eu sunt sigur că Dumnezeu o iartă. Păcatele mari, păcatele grave nu se rezolvă aşa, cu 7 lumânări, cu două rugăciuni, uşuratic, aşa. Păcatele mari atrag asupra noastră suferinţe foarte mari. Ţi-a murit copilul… Dacă tu ai omorât, moartea aceea, pe linie duhovnicească, a atras moartea, pentru că Dumnezeu îngăduie ca tu să te pocăieşti, să te întorci şi Dumnezeu te iartă.

Orice ar veni asupra noastră trebuie să punem asupra noastră înşine, să spunem: eu sunt vinovat, eu merit aceasta. Părintele Arsenie spunea: „Mă, spuneţi aşa: merit să sufăr, merit asta pentru păcatele mele”. Dacă nu spui lucrul aceasta înseamnă că eşti superficial, eşti uşuratic, că dai vina pe alţii şi vrei să te scapi de nişe păcate grave – de care eşti conştient – foarte uşor..

ÎPS Serafim Joantă, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord despre păcat, boală și suferință

Extras din Revista ortodoxă de misiune și formare ”Porunca iubirii”, Ed. Agaton, 2012