Spune-i despre asta unui copil de 10 ani, care era rușinos, puțin speriat…

Ȋn opinia ONG-urile semnatare ale „apelului de urgență: Educație sexuală în școli ACUM!”, prin educația sexuală „s-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste”, informeaza activenews.ro.

Mai mult, aceiași avocați ai introducerii educației sexuale în școli susțin și că „în conformitate cu definiția OMS, educația sexuală trebuie să promoveze posibilitatea identificării și semnalizării de către copii și tineri a abuzurilor sexuale comise asupra lor, în special de către alți membri ai familiei sau de către colegi de școală. Copiii și tinerii abuzați sexual vor ști că ceea ce li se întâmplă este un lucru rău și este momentul să ceară ajutor.”

E doar o reclamă. La fel de nocivă ca și cea la margarină. Ȋn România, victimele pedofililor sunt, cel mai adesea, copii ai străzii sau copii ce provin din familii sărace. Copii aflați în abandon școlar. Chiar și presupunând prin absurd că educația sexuală i-ar putea salva din mâinile pedofililor, acești copii nu beneficiază, în primul rând, de școlarizare. Ȋnsă ONG-urile seculariste militează de zor pentru doar pentru ceea ce ar trebui să învețe copiii la școală, nu și pentru dreptul fiecărui copil de a merge la școală.

Ȋn al doilea rând, copii acceptă să devină victime ale pedofililor în schimbul unor recompense materiale, pentru că sărăcia în care ei trăiesc îi vulnerabilizează. Sărăcia, nu lipsa educației sexuale. Ȋnsă ONG-urile seculariste militează doar pentru bunăstarea sexuală a copiilor români, nu și pentru combaterea sărăciei în care trăiesc mulți dintre ei.

Ȋn al treilea rând, pedofilii care nu oferă recompense materiale sunt cei ce folosesc violența. Răpesc copii, îi sechestrează, îi supun abuzului fizic, psihic și sexual. Chiar credeți că un copil s-ar putea apăra în fața unui astfel de monstru, doar recitindu-i pasaje din ce i-a predat profa de sex la școală? Ȋnsă ONG-urile seculariste militează de fapt doar pentru pervertirea sufletelor acestor copii, și nu pentru prevenirea unor infracțiuni.

Nu profesorii de sex, ci doar psihologii criminaliști știu dacă și cum pot fi prevenite astfel de infracțiuni. Mihaela Brooks este profiler și geografic profiler I, analist de investigații criminale (FBI Profiling Methodology), director al Departamentului Forensic Psychology – Intellpsy Group București. Locuiește în Canada și a absolvit cursuri de specializare la American Military University, RTI & US National of Justice, Toronto Police & CGPATC (Orlando Sheriff). Este membră a American Investigative Society of Cold Cases și USA Anti-Terrorism Accreditation Board.

Alin Leș este psiholog expert criminolog, formator și consultant în Criminologie și Științe Criminale și președintele Societății Române de Criminologie și Criminalistică – Filiala Sibiu.

„Copilul nu are cum să se apere de agresorii violenți”

Reporter: Ar putea copiii, potențiale victime, educați fiind despre sex la școală, să se ferească de pedofili?

Mihaela Brooks: Complicată întrebare… Ȋn primul rând, copiii trebuie să fie învățați că nu este permis nimănui să îi atingă în anumite zone, și dacă se întâmplă asta, ei trebuie să raporteze imediat părinților/profesorilor/altei persoane (în cazul în care agresorul este chiar părinte/profesor).

Poate un copil să se ferească de agresori?! Nu, nu are cum să se apere de agresorii violenți. Și nici de un incest. Așa cum spuneam, există infantopedofilii, cei care își aleg victime din grupa de vârstă 0 – 5 ani. Infantopedofilii sunt, de obicei, cei aflați în preajma copilui; și tot în această grupă de vârstă are loc și incestul. Cum ar putea să se apere un copil de un astfel de agresor? Nu are cum să se apere, iar cei de 5 ani pot fi „seduși” foarte ușor. Și, de cele mai multe ori, nici nu se știe că au fost comise astfel de abuzuri.

Dar, pentru alte tipuri de victime ale pedofililor, în unele situații, depinde de caz, dacă se întâmplă ca cineva să înceapă să îl atingă sau să îi ceară ceva (să vizioneze porno, să atingă acea persoană în anumite părți ale corpului, etc), atunci, prin raportare, victima poate opri un act deja început.

Alin Leș: Da, este posibil! Ȋntr-o măsură semnificativă statistic pozitiv, dacă doriți. Dar cu o condiție: cel care efectuează educația să aibă cunoștințe solide de psihologie clinică, criminologie, psihologie judiciară. Adică, să știe pe ce să pună accent în permanență, pentru a le descoperi copiilor pe ce trebuie să pună accent și de ce să se ferească sau să rămână vigilenți. Semnalele comportamentale ale viitorului pedofil/violator pot fi traduse încă din copilărie; cum am spus, nu ceva sexual neapărat, dar atitudini antisociale care duc, în timp, la diverse forme de activități sexuale, da.
Vigilența este cuvântul cheie aici. Sau trezvia. Acești copii vigilenți vor deveni maturii vigilenți. Ori acesta este efectul educației sexuale „profitabilă” moral pentru societate: să previi prin vigilență.

„Imaginați-vă ce vor discuta copiii la școală, după ora de sex”

Reporter: Există vreun risc să obținem un efect advers? Adică, transformând subiectul „sex” într-unul comun, de la o vârstă fragedă, să ne trezim cu creșterea infracționalității în acest domeniu?

Mihaela Brooks: Fiecare categorie de comportament sexual anormal (comportamentul sexual nociv sau agresiunea sexuală asupra unei persoane) are mai multe subcategorii și există o etiologie pentru fiecare dintre ele.

De pildă, voyeurismul e un comportament sexual nociv, cu o etiologia multiplă (biologică, socială și culturală). Iată doar câteva dintre caracteristici: sexualitate imatură, masturbare cronică, cu debut timpuriu, frustrări sexuale, lipsa unei relații cu tatăl și având o mamă hiper-protectoare. Mulți dintre predatorii sexuali și-au început „cariera” ca voyeuriști. Voyeurismul poate fi unul dintre efectele masturbării precoce, cea despre care Organizația Mondială a Sănătății spune, în standardele pentru educația sexuală în Europa, că trebuie să le fie predată copiilor cu vârsta între 0-4 ani. Ce își poate închipui un copil care se masturbează? Un lucru e cert: cu așa fantezii sexuale, începute atât de devreme, comportamentul sexual de mai târziu îi va fi afectat.

Comportamentul sexual nociv e un tip de comportamentul sexual în care victima nu suferă niciun rău fizic pe moment. Ȋnsă cei care au un astfel de comportament pot deveni mai târziu violatori, criminali motivați de dorințe, predatori sexuali în serie… Iar asta s-a dovedit prin cercetarea cazurilor înregistrate.

Pe lângă voyerism, alte exemple de comportament sexual nociv sunt, conform Stephen Holmes & Ronald Holmes, eretolalia – obținerea satisfacției sexuale prin inițierea sau ascultarea unor discuții despre sex. Gândiți-vă la ce vor discuta copiii la școală după fiecare oră de educație sexuală! Sex. Cine poate garanta că astfel de discuții nu-i expun pe copii riscului de a dezvolta eretolalia? Gândiți-vă la ce vor discuta copii și ce riscuri sunt, ca ei să dezvolte erotolalia!
Comportamente sexuale nocive sunt și erotomania – interesul compulsiv pentru tot ceea ce are legătură cu sexul, pictophilia – obținerea satisfației sexuale prin vizionarea de pictori erotice sau tablouri/desene înfățișând nuduri, candualismul – practica de a-l face pe celălalt partener să se expună sexual sau să se implice sexual și cu alții (aici intră și swingers), agrexophilia – excitarea sexuală provenită de la cunoașterea faptului că alte persoane fac sex. Spune-i unui copil de 10 ani că părinții lui fac sex și vezi apoi cum își imaginează el/ea asta… Și ce plăceri poate avea.

Un comportament sexual nociv este narratophilia – gratificarea sau stimularea obținute prin ascultarea poveștilor senzuale; acest termen se poate aplica și partenerului pasiv din apelurile telefonice obscene. Din nou, imaginați-vă ce vor discuta copiii la școală, în sala de clasă, după ora de sex! Cine poate garanta că orele de educație sexuală nu vor stimula și mai mult excitarea sexuală a unui copil?
Tot comportament sexual nociv este și frottage – satisfacția sexuală obținută prin atingerea unor părți ale corpului de o altă persoană, care cu timpul devine „îndemnul de a atinge”.

Profesorii și psihologii din școli trebuie să cunoască semnele unui comportament deviant, pentru ca să se ia măsuri. Atunci poți să ai o discuție cu copilul. Pentru că, dacă îi spui unui copil de toate acestea, curiozitatea o să îl introducă în ceea ce nici măcar mulți dintre adulți nu știu că există. Copiii sunt curioși pe o anumită categorie de vârstă. Cu educația sexuală, le vei stârni curiozitatea și mai mult, de la o vârstă foarte fragedă, determinându-i să își lase unele inhibiții la o parte, lucru care nu e deloc indicat. Cuvântul „plăcere”, pentru o anumită categorie de vârstă, devine riscant.
Un exemplu concret: mulți pedofili care vor să aibă o victimă – copil pentru mai multă vreme, vor „seduce” acea victimă. Ȋi vor arăta și filme porno, inclusiv cu copii. Și apoi, copilul care a învățat până și la școală despre asta, ce credeți că o să facă? O să i se pară normală relația cu pedofilul, pe principul „o fac și alții, mi s-a spus și la școală”…

Ca să nu mai existe abuzuri, societatea și familia ar trebui să fie educate. „Atingeri plăcute”… Spune-i despre asta unui copil de 10 ani, care era rușinos, puțin speriat… Spune-i, ca să te audă cât de plăcut este să te atingi, și vezi apoi ce o să facă, cum o să experimenteze la școală, cu vecina, etc. Știu, copiii din ziua de azi știu multe… Dar faptul că aude asta și de la un profesor o să fie pentru el o „undă verde” pentru a experimenta. El va depăși așa zisa „teamă” care, până la prima experiență, îl mai ține locului.

Și apoi, dacă niște copii de 10 ani învață la școală despre plăceri, credeți că nu vor dori să experimenteze și ei? Și cum va fi prima experiență de „atingere plăcută” dintre un băiat de 10 ani și o fată de 9? Ȋi poate afecta psihic pe amândoi.

Există un risc advers al educației sexuale în școli, mai ales dacă sunt și probleme în familie. Un studiu realizat în 2013 de „American School Health Association” arată că educația sexuală timpurie afectează randamentul școlar al copilului.

Ȋn SUA, există educație sexuală în școli de foarte mulți ani, iar specialiștii în acest domeniu continuă să facă cercetari despre consecințe, despre ce mai trebuie îmbunătățit. Și cu toate aceastea, continuă să existe un număr mare de sarcini nedorite la adolescente, dar și de boli cu transmitere sexuală printre adolescenți. Multe dintre studiile efectuate se contrazic între ele – motivul este ca variabilele din lucrările de cercetare pe aceeași tema diferă. Cu un anumit grup de studiu s-a dovedit că educația sexuală (în principal, educația despre sarcină, boli venerice, etc) i-a „ajutat” pe unii, însă cu un alt grup nu a avut același efect. S-a căutat motivul pentru care există asemenea discordanțe în cercetări, iar în ultima cercetare publicată de „The Journal of School Health” s-a arătat că cel mai important element în educația sexuală este ca ea „să fie luată în considerare mai ales atunci când copiii sunt expuși” și că „vârsta la care este începută educația sexuală influențează foarte mult sexualitatea (copilului)”.

Poți face educație sexuală în școală, dar numai după ce ai făcut un program, în așa fel încât să fii sigur că nimic din comportamentul sexual al copiilor nu va fi afectat… Și cu aprobări de la psihologii care trebuie să demonstreze că acești copii nu vor fi afectați mai târziu.

Alin Leș: Da, din nefericire, este posibil și acest lucru. Cu cel puțin o condiție: educația sexuală să fie întreprinsă de diletanți într-ale sexualității. Adică persoane care doar să bifeze ceva în fișa postului. Dacă ai psihologul criminolog cu tine, la sală, poți decela mult mai rapid „copiii-problemă”, adică acei copii care nasc suspiciunea unor comportamente favorabile sau puternic favorabile către o sexualitate perversă. Adesea, educatorii sau învățătorii au informații prețioase din gura copiilor, despre activitatea părinților sau a unuia dintre ei („Am văzut-o pe mami cum se juca cu mâinile acolo jos” – fetiță, 4 ani, în grădinița cu program prelungit), iar profesorul sau educatorul nu ia/nu poate lua nicio măsură. Vedeți dumneavoastră, să poți semnala aceste întâmplări într-un „Registru al lucrurilor cu conotație sexuală” al instituției respective, de exemplu, ar fi minunat. De preferat, chiar! Interdisciplinaritatea ar fi cuvântul cheie. Vă amintiți când vă spuneam de utilitatea psihologului criminolog în multe structuri și instituții ale acestei țări?