„Ştii cum râde dracul de femeia aceea? Se îmbolnăveşte…”

Dimineaţa când vă sculaţi voi, câte ore vă rugaţi? Ia spuneţi, mamă! – Dar avem treburi, părinte. Zicem câteva rugăciuni şi plecăm. – ”Văruit pe necârpit, bodaproste c-am gătit!“, îmi spunea o fată cum se roagă mama ei: ”Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri… Mărie, hăi, ai dat mâncare la gâşte?…, sfinţească-se numele Tău… fată, hăi, ai luat rufele de pe sârmă? vie împărăţia Ta”. Ştii cum râde dracul de femeia aceea? Se îmbolnăveşte. ÎI băgaţi în spital. Ea zice «Tatăl nostru» cu gândul la gâşte şi la rufe. Vai de noi! Dumnezeu cercetează inimile şi rărunchii şi El nu ştie numai ce gândim noi acum, ci ce o să gândim până la moarte. Dar când îi vorba să stai la rugăciune, tu te gândeşti la treburile astea trecătoare?

Când staţi la rugăciune, totdeauna întâi să cereţi iertare unul de la altul: ”Iartă-mă, femeie!“ ”Iartă-mă, bărbate!“ ”Iartă-mă, băiete!“ ’’Sărut mâna, tată!“ ”Sărut mâna, mamă!“ ”Iertaţi-mă!“. Şi să răspundeţi: ”Dumnezeu să vă ierte!“

Iată atunci te iartă Dumnezeu. Poate ai supărat pe mama, pe tata, pentru că zicem la ”Tatăl nostru“: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă ai iertat, te iartă şi Dumnezeu; dacă nu, nu! Auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel? Soarele să nu apună întru mânia voastră. N-ai voie să ţii supărare pe cineva până la asfinţitul soarelui. Este mare păcat. Dar dacă mori în noaptea aceea!? Te duci în fundul iadului. Că dacă n-ai iertat din inimă, nu te iartă Dumnezeu pe tine. În Pateric a venit un frate la un bătrân în pustie.

– Părinte, uite fratele cutare a zis aşa, aşa… – Fiule, iartă-l!

– Nu-l pot ierta, părinte!

– Fiule, du-te şi-l iartă, şi-ţi cere iertare!

– Nu pot, părinte, că dacă îl iert el se face mai rău. Atunci a zis bătrânul: – Hai să ne rugăm, fiule!

S-a pus bătrânul în genunchi – bătrânul cu barba albă -, a luat fesul de pe cap şi: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi nu ne ierta nouă greşalele…

Dar fratele:

– Nu aşa, părinte!

– Ba aşa, fiule: „…şi nu ne ierta nouă greşalele…”

– Părinte, ai greşit!

– N-am greşit, fiule! Că dacă nu vrei să-l ierţi pe fratele tău, aşa să zici „Tatăl nostru“. Îţi convine? ”Şi nu mă ierta, Doamne, de păcate, că nici eu nu iert!“ De ce a pus Preaveşnicul şi Preasfântul Dumnezeu în „Tatăl nostru“ condiţia asta? Ca să ne ierte Dumnezeu, precum şi noi iertăm. Că dacă nu ierţi, nu-ţi iartă nici Dumnezeu. Dacă ai avea ură sau zavistie, să ferească Dumnezeu! Zavistia este mai rea decât diavolul!

Părintele Cleopa Ilie

Extras din „Ne vorbeşte părintele Cleopa”, Vol. 3, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pag. 108-109