Străduieşte-te să ai o faţă frumoasă!

Uneori te vei simţi perplex, îndeosebi văzând păcatele oamenilor, şi te vei întreba: Trebuie să recurg la forţă sau la umilinţă şi la iubire? Decide întotdeauna pentru umilinţă şi iubire. Dacă vei lua această hotărâre odată pentru totdeauna, vei putea să cucereşti lumea întreagă. Umilinţa şi iubirea unite împreună sunt o forţă formidabilă, cea mai mare forţă din câte există: nu există o alta care să o egaleze.

În orice zi, în orice oră, în orice minut, observă-te pe tine însuţi şi controlează-te, străduieşte-te să ai o faţă frumoasă. Iată, ai trecut pe lângă un copil şi erai iritat, plin de mânie, ai spus un cuvânt urât; tu poate nici nu l-ai observat pe copilul acela, dar el te-a văzut bine şi poate a văzut figura ta, urâtă şi rea, şi a rămas impresionat în inimioara lui lipsită de apărare. Tu nici nu eşti conştient, dar poate ai aruncat în el o sămânţă rea, care probabil va încolţi, şi totul pentru că nu ai fost atent, pentru că nu ai cultivat iubirea vigilentă, iubirea activă.

Fraţilor, iubirea este un ghid, dar trebuie să ştii să o cucereşti, pentru că se cucereşte cu greutate, se plăteşte pe ea preţ mare, se cucereşte printr-o muncă îndelungată şi pe termen lung; trebuie să iubeşti nu o clipă, întâmplător, ci întotdeauna, până la sfârşit.

Extras din ”Fraţii Karamazov”, F.M. Dostoievski

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.