Toate acestea sunt bune şi de folos, dar dacă le acorzi o importanţă exagerată, o sa ai parte de necazuri şi încercări

pr-seraphim-rose-la-masa-de-lucru

Crescînd în creştinismul ortodox pînă cînd credinţa devenise însăşi substanţa întregii sale fiinţe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcînd în picioare” pe alţii. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:

Întrucît te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi să-ţin cîteva sfaturi:

1. Să nu-ţi îngădui să rămîi cantonat în aspectul exterior al Ortodoxiei – fie că e vorba de splendidele slujbe bisericeşti (acea „high church”) de care ai fost atras în copilărie, de rînduiala din afară (post, metanii, etc), de „corectitudinea” după canoane, etc. Toate acestea sunt bune şi de folos, dar dacă le acorzi o importanţă exagerată, o sa ai parte de necazuri şi încercări. Tu vii la ortodoxie ca să-L primeşti pe Hristos, şi nu ai voie să uiţi niciodată acest lucru.

2. Să te fereşti de atitudinea exagerat de critică. Nu spun să-ţi anulezi intelectul şi discernămîntul, ci mai curînd să le subordonezi unei inimi pline de credinţă („inimă” însemnînd nu doar „sentiment”, ci ceva mult mai profund – organul care îl cunoaşte pe Dumnezeu). Din păcate, sunt unii convertiţi care se cred foarte „isteţi” şi folosesc Ortodoxia ca pe un mijloc de a se simţi superiori faţă de ortodocşii din alte jurisdicţii. Desigur, teologia ortodoxă este mult mai profundă şi mai de bun simţ decît teologiile greşite ale Apusului modern, însă atitudinea noastră de temei faţă de ea trebuie să fie una de smerenie, şi nu de mîndrie. Convertiţii care se mîndresc că „ştiu mai bine” decît catolicii şi protestanţii, ajung deseori să „ştie mai bine” şi decît preotul lor din parohie, şi decît episcopul, si pînă la urmă şi decît Părinţii şi întreaga Biserică!

3. Adu-ţi aminte de faptul că supravieţuirea ta de creştin ortodox depinde în mare măsură de legătura nemijlocită cu tradiţia vie a Ortodoxiei. Este ceva cu neputinţă de aflat din cărţi, cu neputinţă de definit. Dacă atitudinea ta este smerită şi fără criticism exagerat, dacă Îl aşezi pe Hristos pe primul loc în inima ta şi cauţi să trăieşti o viaţă normală, după rînduiala şi practica ortodoxă, atunci vei avea parte de o astfel de legătură. Din păcate, majoritatea jurisdicţiilor ortodoxe din ziua de azi […] pierd această legătură, datorită duhului lor lumesc. Dar mai este şi o ispită „de-a dreapta”, purcezînd din acelaşi hipercriticism despre care am vorbit. Biserica tradiţionalistă (vechi-calendaristă) din Grecia se află într-un adevărat haos tocmai din această pricină, pentru că jurisdicţiile se luptă între ele şi se anatemizează reciproc unele pe altele din pricina „corectitudinii canonice”, pierzînd din vedere întreaga tradiţie în probleme de o mult mai mare fineţe […].

Dumneata însuţi ai destulă experienţă de viaţă pentru a şti să te fereşti de asemenea ispite, care sunt specifice mai mult celor tineri şi neexperimentaţi; dar este bine să nu le uităm.

Extras din cartea Ieromonahului Damaschin, „Viaţa şi lucrarile Pr. Serafim Rose”, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.