Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist

Cum simţiţi ca duhovnic lumea de astăzi, dominată de zgomot, de poleială, de viteză, mai reuşesc oamenii să aibă momente de conectare cu sufletul lor?

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei. Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Dumneavoastră sunteţi şi psiholog clinician, scriitura dumneavoastră fiind puternic motivaţională – care este principalul sfat pe care îl daţi celor care parcă nu mai au puterea să ţină piept greutăţilor vieţii?

Oamenii nu mai știu să aprecieze ceea ce au deja, văd doar ceea ce le lipsește. Starea de recunoștință este cea care ne trezește. Fericirea nu îi va găsi pe aceia care nu se bucură de ceea ce au deja. Am învățat că cel mai bun medicament este familia, cu tot suportul emoțional, cu valorile și prezența ei! Oriunde te întorci e familia! Familia are nevoie de resuscitare pentru a avea o societate sănătoasă și oameni de vocație acolo unde e rânduit pentru fiecare. Biserica. Școala, Familia și Sănătatea nu sunt într-o luptă de putere, ci într-o lucrare comună pentru creșterea calității vieții! Familia este cea mai mare operă de artă a lui Dumnezeu! Familia este o lume născută din iubire. Eu cred în Iubire!

Încurajez oamenii să dea glas nevoilor lor. Stai în fața vitrinei cu înghețată, îți este poftă, dar spui că vrei covrigi. Așa se naște vulnerabilitatea.

Care sunt punctele în care greşesc oamenii astăzi, astfel încât au ajuns să nu mai creadă în Dumnezeu, să se declare atei?

Nu cred că există atei! E doar la nivel declarativ, ca mecanism de apărare a unor răni. Violența verbală sau fizică, neglijența emoțională, se întâmplă atunci când nu știm ce să facem cu suferința noastră. Uneori oamenii merg la psihoterapie pentru a învăța cum să se comporte cu oamenii care nu merg la terapie, deși ar trebui. Avem nevoie de psihoeducație în toate domeniile de activitate. Copilul tău îți va urma exemplul, nu sfatul! De câte ori nu te-ai apărat în fața minții tale? Dar îți amintești momentele când mintea nu mai are ce să spună? Momentul acela de iubire necondiționată…

Succesul, aşa cum îl defineşte literatura motivaţională, ne poate distrage de la credinţă?

Dacă am ochelari de soare când lumina de afară cere asta, nu înseamnă că nu știu cum e să privesc și fără! Eu am un fel de succes și nu mi-am pierdut credința! Nici părintele profesor Constantin Necula, părintele Nicolae Tănase, maica Siluana Vlad, sau mulți alții care sunt în spațiul public și fac misiune. E nevoie de dreaptă socoteală în toate! Bunul simț, omenia, smerita cugetare…

Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța.

Cum ar trebui să ne raportăm la viaţă, pentru a avea mai puţine lacrimi şi mai multă bucurie?

Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța. Sufletul nu are nevoie de cadouri scumpe. Sufletul are nevoie de siguranță, de iubire și iertare necondiționată. Bucură-te, ești o minune, omule!

Sursa: sibiu100.ro