Un leac care nimiceşte nu numai toate patimile, ci însăşi lucrarea lor

În continuare, ne vom ocupa de virtuţile esenţiale preschimbării noastre lăuntrice. Strădania de a ne însuşi dragostea de aproapele îndepărtează orice patimă: „Nevoieşte-te să iubeşti pe tot omul deopotrivă şi vei alunga de-a valma toate patimile”, ne învaţă Sfântul Talasie.

Rugăciunea neîncetată – rugăciunea lui Iisus – constituie un alt mod de a alunga patimile: „A chema neîncetat numele lui Dumnezeu e un leac care nimiceşte nu numai toate patimile, ci însăşi lucrarea lor. Căci precum impune doctorul leacul sau pune un plasture pe rană şi prin aceasta lucrează fără să ştie bolnavul cum, aşa şi numele lui Dumnezeu numit de noi înlătură, fără să ştim noi cum, toate patimile” (Sf. Varsanufie și Ioan).

Sfântul Ioan Scărarul aprecia smerenia drept remediu al tuturor patimilor: „Pe scurt, smerenia este cu adevărat pieirea tuturor patimilor… şi pe care, cei ce au câştigat-o pe toate le-au biruit”. În Psalmul 103, regele David, referindu-se la fiarele pădurii, spune: „Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca” (Psalmul 103, 23). Iată cum interpretează Sfântul Ioan Scărarul acest verset: „Dacă apoi, prin întunericul smereniei din nou a răsărit soarele întru noi, fiarele iarăşi se adună în culcuşurile lor, adică vor zăcea în inimile cele iubitoare de plăceri, dar nu întru noi”. Soarele dreptăţii răsare întru noi numai prin smerenie, iar aceasta alungă fiarele patimilor dinlăuntrul nostru.

Mitropolit Hierotheos Vlachos

Extras din ”Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți”, trad. de Irina Luminița Niculescu, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pag. 329-330