Una dintre marile suferințe de acolo este și vederea dracilor!

Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogorământ, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.

Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: “Eu sunt…” – atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: “Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori”. Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!

Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.

Un creştin cu viaţă bună a bătut la uşa Mântuitorului să-i deschidă. Şi a întrebat: “Cine este acolo?”. “Un creştin iubitor al Tău”. “Nu se poate. Nu eşti pregătit. Nu-ţi deschid!“. Îngrijorat, foarte îngrijorat, şi-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viaţă creştină cum a ştiut el. S-a frământat el: “Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?”. Şi, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e uşor să te frămânţi când nu te primeşte Hristos, mai ales pentru un om care crede şi trăieşte în Hristos, cu nădejdea veşniciei alături de Hristos. Şi s-a dus smerit şi a bătut la uşă. “Cine este acolo?”. “Tu eşti”, a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: “Dacă tu eşti Eu, intra!”. Avea aceeaşi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: “Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har”.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

Extras din „Ne vorbește părintele Arsenie”, Vol. 2, ediția a II-a, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2010