Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță
Părinte, unii mireni ce trăiesc duhovnicește se îngreuiază seara, când se întorc obosiți de la lucru, să mai facă Pavecernița – și se mâhnesc…
Când se întorc seara târziu de la muncă și sunt obosiți, niciodată să nu se silească pe ei înșiși cu neliniște, ci totdeauna să își spună cu mărime de suflet: „Dacă nu poți citi toată Pavecernița, citește o jumătate, sau o treime din ea”, și să încerce altădată să nu se mai obosească atât de mult în timpul zilei. Să se nevoiască, pe cât pot, cu mărime de suflet și să se încredințeze lui Dumnezeu în toate – și Dumnezeu va lucra. Mintea să se afle întotdeauna lângă Dumnezeu. Aceasta este cea mai bună lucrare.
O nevoință peste măsură cum este înaintea ochilor lui Dumnezeu, Părinte?
Dacă se face din mărime de suflet, se bucură și omul, se bucură și Dumnezeu de fiul Lui cel iubitor de osteneală. Dacă este mânat de dragoste, el picură miere în inima sa – iar dacă e presat de egoism, se chinuiește. Cineva care se nevoia în mod egoist și era presat de neliniște, a spus: „O, Hristoase al meu, foarte strâmtă ai făcut ușa! Nu încap!”… Pe când dacă s-ar fi nevoit cu smerenie, ar fi încăput. Cei ce se nevoiesc cu mândrie în posturi, privegheri etc. se chinuiesc fără vreun folos duhovnicesc, pentru că lovesc aerul, și nu pe draci. În loc să alunge ispitele, primesc mai multe – și e firesc să întâmpine multă greutate în nevoința lor, simțind că se sufocă din pricina neliniștii (stresului). În timp ce inima celor care se nevoiesc mult, cu multă smerenie și multă nădejde în Dumnezeu, se bucură, iar sufletul li se înaripează. În viața duhovnicească se cere luare-aminte. Când oamenii duhovnicești sunt mișcați de slava deșartă, rămân cu un gol în sufletul lor. Nu există plinătatea, întrariparea inimii; și cu cât li se mărește slava lor deșartă, cu atât crește și golul din ei – și suferă tot mai mult. Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță. Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. Când vedeți neliniște, să știți că acolo și-a băgat coada aghiuță. Diavolul nu merge contra. Dacă există o pornire, împinge și el ca să-l chinuiască și să-l înșele pe om. Pe cel sensibil, de pildă, îl face hipersensibil.
Sfântul Paisie Aghioritul
Extras din Nevoință duhovnicească, III, Editura Evanghelismos
