Vântul pustiirii (Urgia cerească) Ultima poezie profetică a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Iarăși lupte, iarăși sînge
Iarăși zgomot de război,
Iarăși lacrimi nesfîrșite,
Iarăși valuri și nevoi!

Cînd a șters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăși
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plînge
Cu bătrînii cei sărmani
Și copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor orașe
Și pe mulți îi vor robi,
Unde sunt cântări deșarte,
Gloanțele vor dănțui.

Iar în locul răsfătării
Și al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Și cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umbla goi, nerușinați,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcați.

Când sporește răutatea
Se scârbește Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Și războaiele mereu!