Vedeta australiană care s-a sinucis recunoscuse că depresia i-a apărut în urma unui avort

Charlotte Dawson, o vedetă australiană de televiziune a fost găsită spânzurată la ea în apartament.

Presa internaţională pune sinuciderea ei pe seama atacurilor primite pe reţelele de socializare, dar ea a scris în autobiografia sa că un avort i-a declanşat depresia cu 15 ani în urmă. Aceasta întâmplare tragică vine să confirme mai multe studii care stabiliseră că există o legătură între avort şi depresie. Aflaţi de ce.

„Când m-am întors acasă (după avort), ceva se schimbase. Am simţit o falie. Poate era din cauza hormonilor, dar atunci am simţit boldul a ceea ce acum pot identifica drept prima mea experienţă de depresie”, a scris Charlotte Dawson în autobiografia ei din 2012, Air Kiss & Tell.

Australienii au fost şocaţi să afle de sinuciderea acestei femei faimoase pentru frumuseţea sa. Cu numai câteva ore înainte ca un agent imobiliar să-i descopere cadavrul, Dawson apăruse la emisiunea pe care o prezenta calmă, reculeasă, menţinându-se fără probleme pe val. Cu toate acestea, nu se bănuieşte nimic necurat la mijloc.
Povestea vedetei de televiziune australiene este una de pierdere tragică, trădare şi depresie. Ea s-a căsătorit cu înotătorul olimpic Scott Miller în 1999, la un an înainte de Olimpiada de Vară de la Sydney. Cuplul era considerat unul dintre cele mai strălucitoare din lumea mondenă la momentul respectiv.

Charlotte Dawson a rămas curând după aceea însărcinată cu primul – şi ultimul – ei copil.

„Ştiam că sunt gravidă. Nu a trebuit să fac testul, pur şi simplu simţeam. A fost cel mai minunat şi deopotrivă îngrozitor sentiment, iar testul mi-a confirmat bănuielile”, scrie vedeta în volumul autobiografic citat. „Urma să avem un copil. Chiar urma să devin mamă. Dacă aş mai fi avut loc în burtă şi pentru fluturi, probabil că i-aş fi simţit…”

Dar soţul ei, Scott Miller, nu a văzut cu ochi buni sarcina, pentru că bebeluşul urma să se nască în preajma Olimpiadei de Vară.

„Am simţit ezitarea lui Scott. Mi-ar fi venit sorocul chiar în timpul Jocurilor Olimpice din 2000 şi asta îl îngrijora. Tot ce făcuse până atunci fusese să se pregătească pentru acest moment şi nu-şi putea permite să lase ceva să-i stea în cale, aşa că s-a luat decizia de a renun’a la copil şi să încercăm mai târziu.”

„Cine are nevoie de un fetus în creştere când e pusă la bătaie o medalie de aur, nu?”, remarcă amar vedeta în cartea sa.
Dar ea nu s-a putut împăca cu această decizie. Îşi dădea seama că nu-şi mai era fidelă sieşi ca femeie şi ca mamă ce purta o nouă viaţă.

„Eram foarte zbuciumată. Voiam copilul. Cât să mai aşteptăm? Ce îmi garanta că aveam să mai rămân vreodată gravidă? Desigur, am acceptat fără discuţie că Olimpiada era pe primul loc în priorităţile lui Scott – îmi spusese asta şi el şi o mulţime de alte persoane care aveau interes direct.”

Lucrurile s-au deteriorat şi mai mult după ce soţul ei a refuzat să stea cu ea pe parcursul procedurii.

„Scott m-a dus la o clinică locală, dar nu a putut rezista în atmosfera de acolo, aşa că a plecat şi m-a lăsat singură. Nu eram fericită cu decizia pe care o luasem, dar încercam să nu arăt cât de distrusă eram din punct de vedere emoţional, pentru că Scott trebuia să se poată concentra. Tot încercam să mă gândesc la copil ca la o inconvenienţă, ca la un strănut în mijlocul emisiei. Dar era greu.”

La clinică, Dawson avea sentimente amestecate.

„Apoi a trebuit să mă împac cu responsabilitatea personală pentru faptul că am cerut avortul. Oare trebuia să mă simt vinovată? Să-mi fie ruşine? Nu eram deloc o întruchipare a ideii de maternitate ca perioadă fericită şi lipsită de complicaţii…”, mai scrie ea.

„M-am gândit că aş putea ajunge o femeie fără copii, ceea ce mi se părea frustrant şi demoralizant, fiindcă îmi doream foarte mult să fiu mamă. Dacă nu aveam să mai pot face alt copil? Dacă sacrificându-mi această şansă nu aveam să mai primesc o alta?”

Aşadar, pentru Charlotte Dawson, avortul nu a fost deloc experienţa eliberatoare, de împlinire personală, pe care o propovăduiesc avocaţii avortului.

După această pierdere, vedeta a încercat să se concentreze pe ceea ce îi mai rămăsese: „A fost o perioadă oribilă, tristă pentru mine, dar trebuia să-mi reamintesc mie însămi de ceea ce îmi mai rămăsese bun în viaţă. Aveam un soţ şi ne construiam împreună un cămin şi o viaţă. Eu îmi doream acel copil, dar poate că îmi dorisem prea mult, iar avortul a fost compromisul necesar, deoarece nu le poţi avea pe toate”, scria ea.

„Oricât aş fi bravat şi oricât mi-aş fi spus că făcusem ceea ce trebuia, a fost o perioadă sfâşietoare.”

După ce s-a întors de la clinică, realitatea lucrului împlinit s-a întors asupra ei în toată gravitatea sa.

“…ceva se schimbase. Am simţit o falie. Poate era din cauza hormonilor, dar atunci am simţit boldul a ceea ce acum pot identifica drept prima mea experienţă de depresie”

„Poate că ar fi trebuit să cumpăr chiar atunci o canapea specială pe care să-l invit să stea pe bau-baul depresiei, care de atâtea ori m-a vizitat de atunci încoace. Măcar să fi avut pe ce să şadă, nemernicul!”, scrie vedeta.

Sacrificiul pe care ea l-a făcut pe altarul carierei olimpice a soţului nici măcar nu a dat roade. Chiar în perioada respectivă au apărut nişte înregistrări în care Miller era filmat înşelând-o cu o înotătoare. A mai fost filmat şi în timp ce se dopa, ca să-şi mărească performanţele. Nici măcar nu a ajuns să participe la Jocurile Olimpice.

Vestea despre trădarea soţului a contribuit şi mai mult la starea cumplită în care se găsea Charlotte Dawson.

„Dacă după avort am început să am episoade de depresie, şocul acestei veşti, la numai şase luni după căsătorie, a fost prea mult. Ceva s-a rupt iremediabil în mine în duminica aceea şi nimic nu a mai fost ca înainte”, continuă autoarea.

„Eram terminată, dar trebuia să mă prefac că totul e în regulă la muncă şi în angajamentele sociale pe care le aveam, în timp ce lumea mă vorbea pe la spate…”

„Atunci am învăţat nobila artă a înecării amarului în vedre de vin.”

Jill Stanek, activistă pentru dreptul la viaţă, a calificat povestea lui Charlotte drept o tragedie. „Iar cei vinovaţi sunt apărătorii avortului. Ei cer mereu acces facil la avort, fără să sublinieze efectele acestuia – într-atât, încât refuză cu totul să recunoască existenţa depresiei post-avort, care le incapacitează pe cele care trec printr-o astfel de procedură”, scrie Jill Stanek pe blogul ei.

Kevin Burke, membru fondator al misiunii Rachael’s Vineyard, care ajută la reabilitarea celor afectaţi de avort, a declarat pentru LifeSiteNews.com că ideologia avortului a făcut-o pe Dawson „să-şi calce pe inimă”. El a mai adăugat: „E revoltător că feminismul susţine că cel mai important este dreptul femeii de a alege. Dar, în cazul avortului lui Charlotte Dawson, se vede clar cum ea a fost îndemnată să gândească altfel decât îi spunea inima şi să nu facă cel mai bun lucru pentru ea din punct de vedere emoţional Ea nu a avut nimic de spus în întreaga situaţie. Iar avortul a pus-o în poziţia de a-şi sacrifica cel mai bun lucru pentru ea ca femeie şi mamă, în favoarea carierei soţului”.

Kevin Burke, lucrează cu respectiva organizaţie de recuperare post-avort de 15 ani şi spune că poveştile ca cea a respectivei vedete sunt obişnuite în rândul femeilor care fac avort: „Ele simt o presiune uriaşă dacă sarcina nu este acceptată de soţ. Şi se tem de resentimentele lui”.

El crede că dacă măcar o singură persoană ar fi susţinut-o pe vedetă în dorinţa ei de a păstra copilul, sfârşitul ar fi fost cu totul altul: „Gândiţi-vă ce posibilităţi s-ar fi deschis pentru viaţa ei şi cum s-ar fi schimbat lucrurile. Ar fi născut copilul. Ar fi evitat depresia. Poate că şi cuplul lor ar fi evoluat altfel. Avortul este un atac la adresa tuturor acestor posibilităţi”.

Burke a mai arătat că există o legătură între avort şi depresie şi avort, confirmată de numeroase studii.

O cercetare din 2012 pe un grup de chinezoaice care făcuseră avort, intitulat „Impactul avortului prealabil asupra simptomelor de anxietate şi depresie într-o sarcină ulterioară: Date dintr-un studiu de cohortă realizat pe un eşantion de populaţie în China”, a descoperit o corelaţie între avortul indus şi depresie în rândul femeilor gravide.

Un studiu din 2008 al Universităţii Oslo din Norvegia, intitulat „Avortul şi depresia: Un studiu longitudinal de populaţie în rândul femeilor tinere”, a descoperit că tinerele adulte care făcuseră avort prezentau un risc mai mare de depresie.

Alt studiu, mai vechi, din 2003, publicat în Medical Science Monitor sub titlul „Depresia asociată cu avortul şi naşterea” arată că o analiză longitudinală pe termen lung a unui eşantion reprezentativ la nivel naţional a descoperit că femeile cu antecedente de avort se confruntă cu risc semnificativ mai mare de depresie clinică decât femeile care au născut.

Burke sugerează ca avortul declanşează o traumă la femei, deoarece, în forul ei interior aceasta ştie că ea curmă viaţa altei persoane, iar acea persoană e chiar copilul ei.

„În centrul suferinţei post-avort de găseşte faptul că ea a contribuit la moartea propriului copil. Ea este îndurerată de pierderea copilului, iar inima mamei este profund rănită de rolul pe care l-a jucat în moartea copilului ei”.

Kevin Burke mai spune că multe femei se luptă cu durerea pierderii prefăcându-se: fie se aruncă în braţele drogurilor, ale alcoolului, ale promiscuităţii – toate zadarnice când vine vorba de potolirea durerii. El arată astfel că abuzul de alcool prin care s-a consolat Charlotte Dawson este „un mecanism foarte obişnuit de apărare împotriva problemelor apărute după un avort”.

„Nu poţi scăpa de suferinţă negând-o, ci găsind un loc unde să te poţi aduna pentru a te căi şi a-ţi jeli pierderea.”

De aceea, Kevin Burke şi soţia sa, Theresa, au contribuit la înfiinţarea organizaţiei Rachel’s Vineyard, un demers original care le oferă un astfel de loc femeilor ce vor să se retragă departe de lume la sfârşit de săptămână şi să încerce să se vindece după un avort.

„Programul nostru le oferă femeilor ocazia de a se gândi la experienţa avortului, pentru a-şi da seama în ce fel le-a afectat aceasta în trecut şi încă la mai afectează în prezent. Le ajută să recunoască sentimentele conflictuale cu care foarte multe se luptă după un avort”, se explică pe site-ul organizaţiei.

Burke spune că povestea lui Charlotte Dawson nu trebuie să se mai repete. „Criminal” – este singurul cuvânt care îi vine în minte pentru a descrie felul în care vedeta a fost abandonată de toţi: „Este criminal să nu le furnizezi femeilor toate informaţiile când trebuie să ia astfel de decizii în deplină cunoştinţă a consecinţelor alegerii pe care o fac.

„Este criminal şi felul în care presa de mainstream ambalează totul în rama unui episod de hărţuire online. Acesta este un element în cazul ei, dar chestiunea principală este pierderea suferită prin avort. Este criminal, deoarece, dacă ar fi fost vorba de o cu totul altă chestiune – abuz sexual, lupta cu probleme de identitate sexuală, abuz în familie – putem fi siguri că presa ar fi duduit şi s-ar fi grăbit să educe publicul în chestiunea respectivă. Dar, când vine vorba de avort, dreptul la avort este mai important decât sănătatea şi chiar decât viaţa femeilor. Presa centrală luptă un război murdar de partea industriei avorturilor. Şi aceasta este criminal”.

Însă, în ciuda faptului că presa încearcă să vâre sub preş legătura dintre avort şi depresie, Charlotte Dawson însăşi a mărturisit felul în care a devastat-o „alegerea” făcută: „Eram deprimată praf. Eram singură, rănită şi nefericită”.

• Sursă: LifeSiteNews, Traducere: Ştefana Totorcea | stiripentruviata.ro