„Vedeţi, pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu!”

Era într-o seară de iarnă. Ca de obicei, după şi-a terminat pravila, părintele Cleopa a plecat de la chilie în sala alăturată, unde primea pe toţi cei care doreau să-l vadă, să-l asculte predicând şi sfătuind.

La sfîrşitul discuţiilor unii doreau o binecuvântare, alţii să lase un pomelnic, alţii să-i ceară un sfat în problemele lor personale. Dar un gest al unei bătrâne de peste 80 de ani l-a impresionat atât de mult pe părintele, încît de multe ori îl amintea la toți de faţă.

Această femeie era foarte săracă, dar milostivă şi neavând ce să aducă la mănăstire a adus doi știuleți de porumb şi i-a spus părintelui Cleopa:

– Părinte, sunt săracă şi nu am avut ce să vă aduc. Da’ v-am adus doi ştiuleţi de porumbi, aveţi ceva găini şi o să-l daţi lor.

– Lasă, mamă, aceşti doi păpuşoi fac lui Dumnezeu mai mult decât milioane de lei! Ai văzut în Evanghelie ce spune de cei doi bani ai văduvei!

Când a venit la masă părintele Cleopa ne-a spus:

– Vedeţi, pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu! Oameni simpli, da’ curaţi! Oricât ar fi de sărac, el vrea să aducă ceva din căsuţa lui la mănăstire, cât de puţin. Noi avem de toate, da’ ei vor să ne aduca nouă. Pentru ei, ne ţine pe noi Dumnezeu!

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Mânca-v-ar Raiul”, Tipografia Multiprint, Iași, 2002, pag. 138

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.